Timpul, conform învățăturii divine, nu se măsoară după cronologia oamenilor. Sfânta Biblie, regula de credință pentru credincioși, ne învață ce este necesar pentru a umbla în dreptate și a trăi în sfințenie. Căci fără sfințenie nimeni nu-L va vedea pe Dumnezeu.

Când Dumnezeu a creat corpurile cerești, a spus: „Să fie lumini în întinderea cerurilor, ca să facă deosebire între zi și noapte; și să fie ele pentru semne, pentru vremuri hotărâte, pentru zile și ani. Și să fie lumini în întinderea cerurilor, ca să lumineze pământul.” Și așa a fost. Și a făcut Dumnezeu cele două lumini mari: lumina cea mare, ca să stăpânească ziua, și lumina cea mică, ca să stăpânească noaptea; și a făcut stelele. Și Dumnezeu le-a așezat în întinderea cerurilor, ca să lumineze pământul, ca să stăpânească ziua și noaptea și ca să facă deosebire între lumină și întuneric. Și a văzut Dumnezeu că era bine. Gen. 1:14-18.

De asemenea, când a creat universul cu tot ce se află în el, El a marcat intervalele de timp astfel: a fost seară și dimineață – ziua întâi; și a fost seară și dimineață – ziua a doua, etc., până în ziua a șasea. Gen. 1.

Seară: Perioadă de timp care precede dimineața. De obicei, are o durată de 12 ore și este denumită amurg, după-amiază, întuneric și întunecimea nopții. Prov. 7:9. Ea se întinde de la apusul soarelui unei zile până la răsăritul soarelui dimineața.
Zi: Interval de timp cuprins între două apusuri de soare, care corespunde de obicei la 24 de ore. Lev. 23:32.

Dimineața: Perioadă de timp de 12 ore, cuprinsă între două nopți, două după-amieze sau între răsăritul și apusul soarelui. Se mai numește și zi. Ioan 11:9.

Înainte de a fi lumină, era întuneric. Astfel, noaptea vine înaintea zilei în ciclul de 24 de ore.

Modul actual de a număra ziua, de la miezul nopții până la miezul nopții, nu este corect. Și acest lucru a fost profețit de Daniel. El a spus: „Va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt, va chinui pe sfinții Celui Preaînalt și se va strădui să schimbe vremurile și Legea.” Dan. 7:25, prima și a doua parte.

Dacă ziua ar începe la miezul nopții, atunci noaptea ar avea doar șase ore, iar ziua ar avea optsprezece, în timp ce Isus a spus că are douăsprezece. Ioan 11:9.

Cum poate ziua să înceapă la miezul nopții? Cine nu cunoaște timpul în mod corect, nu poate sfinți corect ziua Domnului. Conform instrucțiunilor date poporului lui Dumnezeu, Sabatul trebuie păzit de la apusul soarelui până la apusul soarelui. Ziua, partea luminoasă a ciclului de 24 de ore, conform cronologiei moderne a oamenilor, se întinde de la ora 6:00 dimineața până la ora 18:00. Dar corect este să se numere de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui.

Când Neemia a căutat să corecteze fărădelegea pe care poporul o comitea în vremea lui, de îndată ce umbra nopții se așternea peste porțile Ierusalimului, el poruncea să se închidă porțile cetății. Să redăm textul pentru a înțelege mai bine cum trebuie să procedăm și noi.

În acele zile, am văzut în Iuda pe cei care călcau la teascuri în ziua de Sabat și aduceau snopi pe care îi cărau pe măgari; precum și vin, struguri și smochine, și tot felul de mărfuri, pe care le aduceau la Ierusalim în ziua de Sabat; și m-am împotrivit lor în ziua în care vindeau provizii. De asemenea, locuiau înăuntru și tirieni, care aduceau pește și tot felul de mărfuri, pe care le vindeau în ziua de Sabat fiilor lui Iuda și în Ierusalim. Și m-am certat cu nobilii lui Iuda și le-am zis: „Ce rău faceți voi, pângărind ziua de Sabat? Oare nu așa au făcut părinții voștri, și nu a adus Dumnezeul nostru tot acest rău asupra noastră și asupra acestui oraș? Iar voi veți spori și mai mult aprinderea mâniei Lui asupra lui Israel, pângărind Sabatul.” S-a întâmplat că, pe când umbra se întindea deja la porțile Ierusalimului înainte de Sabat, la porunca mea, porțile s-au închis; și am poruncit să nu fie deschise până la trecerea Sabatului; și am pus la porți pe câțiva dintre tinerii mei, ca să nu intre nicio încărcătură în ziua Sabatului. Atunci negustorii și vânzătorii de tot felul de mărfuri au petrecut noaptea în afara Ierusalimului, o dată sau de două ori. Am protestat, așadar, împotriva lor și le-am spus: „De ce petreceți noaptea în fața zidului? Dacă veți mai face asta, voi pune mâna pe voi.” Din acea zi încolo, nu au mai venit în ziua de Sabat. Ne. 13:15-21.

Lucrurile scrise mai înainte au fost scrise pentru învățătura noastră.

Dacă creștinul nu cunoaște timpul și modul, căci pentru toate lucrurile există un timp și un mod, el nu poate atinge desăvârșirea în iubire și nu va fi un om desăvârșit așa cum cere Dumnezeu. Mt. 5:48, 2 Tim. 3:17 și Col. 3:14. Și va primi mustrarea Domnului, care spune: „Nu am găsit faptele tale desăvârșite înaintea lui Dumnezeu.” Apoc. 3:2. Iar aceste fapte sunt faptele dreptății, ale iubirii despre care vorbește Ioan. 1 Ioan 3:18.

În țările europene, precum Anglia, există zile, într-un anumit anotimp, în care lumina zilei se prelungește până la ora nouă seara, conform calendarului actual.

Conform cu ceea ce Duhul i-a revelat lui Isaia, nu trebuie să ne ocupăm de nimic material în Sabatul Domnului, vezi:
Dacă îți vei abate piciorul de la Sabat, de la a-ți face voia în ziua Mea sfântă, și dacă vei numi Sabatul „plăcut” și „zi sfântă a Domnului”, demnă de cinste, și îl vei cinsti fără a urma căile tale, fără a căuta să-ți împlinești voia ta și fără a rosti cuvintele tale, atunci te vei bucura în Domnul, și te voi face să călărești pe înălțimile pământului, și te voi susține cu moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a spus aceasta. Isaia 58:13 și 14.

Și, la fel ca în trecut, nici în această zi nu trebuie să gătim. Căci așa spune Scriptura:

Șase zile să lucrați, dar a șaptea zi să vă fie sfântă, Sabatul de odihnă solemnă în cinstea Domnului; oricine va face vreo lucrare în acea zi va fi pedepsit cu moartea. Să nu aprindeți foc în niciuna dintre locuințele voastre în ziua Sabatului. Exod 35:2 și 3.

Unii susțin că aceasta se referea la Israelul din trecut, când aprinderea focului necesita efort fizic. Totuși, Dumnezeu nu Se schimbă. Chiar înainte ca Legea Sa să fie ratificată pe Muntele Sinai, Dumnezeu a spus astfel:

„Până când veți refuza să păziți poruncile Mele și legile Mele?” Exod 16:28. Iar înainte de aceasta, Moise îi învățase pe oameni următoarele:

„Iată ce a spus Domnul: Mâine este zi de odihnă, sâmbăta sfântă a Domnului; ce vreți să coaceți în cuptor, coaceți-l, și ce vreți să fierbeți în apă, fierbeți-l în apă; și tot ce va rămâne, puneți-l deoparte pentru voi, păstrându-l pentru mâine.” Exod 16:23.
Să observăm că ei trebuiau să coacă sau să fiarbă, iar ce rămânea din acestea trebuia păstrat pentru Sabat. Prin urmare, mâncarea trebuia păstrată deja gata preparată.

Astăzi avem condiții mult mai bune pentru a respecta Sabatul. Aragazurile noastre funcționează cu gaz, avem frigider, lumină și energie electrică, apă curentă etc. Și chiar și acolo unde acestea lipsesc, cu bunăvoință este posibil să-l respectăm, căci aceasta va fi dovada iubirii noastre față de Isus. Ioan 14:15.

Putem face în afara zilei de sâmbătă tot ce este necesar, adică înainte de apusul soarelui de vineri sau după apusul soarelui de sâmbătă. Căci credem că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28. Și ce ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu? Foamea, goliciunea etc.? Nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu, respectarea poruncilor Sale. Rom. 8:35.

Așa cum am văzut în manifestarea voinței Domnului prin Isaia, nu trebuie să ne propunem să facem voia noastră, nici să rostim propriile noastre cuvinte în ziua Sa sfântă. Isaia 58:13.

Există însă și cei care contrazic acest lucru, susținând că Sabatul Domnului nu este ziua Domnului. Și invocă motive nefondate. Ei nu se bazează pe adevăr, pentru că nu este adevăr în ei. Ei spun că acum ziua Domnului este duminica, presupunând, după propriile lor calcule și presupuneri, că Isus a înviat în acea zi. Cine gândește și crede astfel nu este instruit corect în Cuvântul lui Dumnezeu.

Deoarece acceptarea Poruncilor lui Dumnezeu este o condiție prealabilă pentru a dobândi înțelepciune, pentru a ajunge la frica de Domnul și pentru a găsi „cunoașterea lui Dumnezeu”, cel care nu acceptă Poruncile nu ajunge la înțelepciune, nici la frica de Domnul, nici la cunoașterea lui Dumnezeu. Prov. 2:1-6, 28:7-9 și 10:8.

Greșelile doctrinare abundă în bisericile care nu au Poruncile lui Dumnezeu, la fel cum cel care nu păzește Poruncile Lui nu înțelege cuvintele lui Dumnezeu, întrucât aceasta este o condiție prealabilă pentru a le înțelege. Unele biserici, chiar dacă au Poruncile, nu le păzesc și, de aceea, nu-L iubesc pe Dumnezeu. Ioan 14:21 și 15:9 și 10.

Isus a iubit lumea și și-a dovedit această iubire: a murit pentru noi. Iar acum El ne cere să ne dovedim iubirea, spunând: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15. Și El îi iubește doar pe cei care Îl iubesc. Prov. 8:17. Iar Duhul Sfânt ne revelează că suntem nebuni din dragoste pentru Hristos. 1 Cor. 4:10. Și: Nimeni să nu se înșele pe sine însuși. Dacă cineva dintre voi se consideră înțelept în această lume, să se facă nebun ca să fie înțelept. 1 Cor. 3:18.

A șaptea zi a săptămânii sau una din șapte în săptămână?

Când Domnul a creat cerurile și pământul, El a stabilit măsurile timpului: săptămâna, lunile și anii. Săptămâna de șapte zile, luna de treizeci de zile și anul de douăsprezece luni.

Când a scos poporul lui Israel din Egipt, El a stabilit luna Abib ca fiind prima dintre luni pentru poporul Său. Această lună corespunde astăzi perioadei cuprinse între martie și aprilie, cuprinzând o parte din una și o parte din cealaltă.
Domnul a numit zilele săptămânii: prima, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea și a șaptea. Iar această zi a săptămânii a fost numită de Dumnezeu „Sâmbătă”, deoarece în acea zi El S-a odihnit și, de aceea, a sfințit-o și a binecuvântat-o.
Sfințirea înseamnă separare. Astfel, El a separat acea zi pentru odihnă și a binecuvântat-o pentru aceasta. Sâmbăta Lui este fixă: este a șaptea zi a săptămânii. În schimb, sâmbetele israeliților erau mobile, adică variau. Căci prima și ultima zi a sărbătorilor poruncite de Domnul cădeau în zile diferite ale săptămânii, fiind „sâmbete solemne” sau festive. Lev. 23:32 și referințele.

Sâmbăta celei de-a șaptea zile este ordine, în timp ce o sâmbătă la fiecare șapte zile este dezordine. Imaginați-vă că fiecare ar merge la adunare într-o altă zi și ar căuta să-și ia propria odihnă.

Chiar și în sâmbetele instituite de Dumnezeu, pe care El le-a numit „sâmbetele voastre”, exista ordine. Este suficient să citiți cu atenție textele. Existau perioadele lor stabilite în cadrul anului. Lucrurile instituite de Dumnezeu sunt pline de înțelepciune. El este desăvârșit.

Unii invocă cuvintele lui Isus: „Tatăl Meu lucrează până acum, și Eu lucrez de asemenea” (Ioan 5:17), precum și cuvintele apostolului Pavel: „Lucrați zi și noapte, ca să nu fiți o povară pentru frații voștri” (2 Tesaloniceni 2:9). Dar uită ce a mai spus și Învățătorul: „Lucrați nu pentru pâinea care piere, ci pentru cea care rămâne” Ioan 6:27.

Lucrarea lui Isus era cea pastorală, care trebuie să fie și a celor chemați. Astfel, ei pot lucra zi și noapte, la fel ca Tatăl.
Limbajul folosit de profeți și apostoli era în concordanță cu limbajul folosit de Dumnezeu în Sfintele Scripturi, întrucât ei erau inspirați de El și purtători de cuvânt ai Lui. Astfel, când Scriptura spune că Petru și Ioan s-au suit la templu să se roage, se menționează că era ora a noua. Iar această oră este cea pe care o numesc ora cincisprezece sau ora trei după-amiază. Dar, întrucât soarele răsare dimineața, iar ziua are douăsprezece ore, atunci ora a noua este ceea ce s-a convenit să se numească ora trei după-amiază sau ora cincisprezece, în cronologia actuală.

Când Ioan se afla pe insula Patmos și a scris cartea Apocalipsei, a spus: „Și am fost răpit în Duh în ziua Domnului...” Ap. 1:10. Acest limbaj inspirat nu este altul decât același limbaj inspirat de Dumnezeu lui Isaia, care a scris: Dacă vei numi Sabatul „plăcut” și „zi sfântă a Domnului” și îl vei cinsti, fără să urmezi căile tale, fără să vrei să-ți faci voia ta și fără să rostești cuvintele tale, atunci te vei bucura în Domnul, și te voi face să călărești pe înălțimile pământului și te voi susține cu moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a spus aceasta. Isaia 58:13 și 14. Asta a făcut apostolul: a numit Sabatul „ziua Domnului”.

Pentru Dumnezeu, un timp poate însemna douăsprezece ore, o zi, un an, un mileniu, un interval de timp sau o ocazie. Astfel, ziua Sa poate fi și Sabatul Său, sau ziua venirii Sale, sau o perioadă de timp. Dar intenția Sa se înțelege din context. Căci Duhul Său din noi ne face să știm aceasta, deoarece El pătrunde toate lucrurile, chiar și adâncurile lui Dumnezeu. 1 Cor. 2:10.

Unii cred că, deoarece Domnul vorbește despre tatăl Iacov, El se adresează Israelului nominal, celui din Palestina. Dar observați ce spune apostolul Pavel:

Dar Ierusalimul de sus este liber; acesta este mama noastră a tuturor. Căci este scris: „Bucură-te, tu, cea stearpă, care nu naști; strigă cu putere, tu, care nu ești în travaliu; căci copiii celei singure sunt mai mulți decât ai celei care are soț.” Dar noi, fraților, suntem copiii promisiunii, ca și Isaac. Așadar, fraților, suntem copii nu ai sclavei, ci ai celei libere. Galateni 5:26-28 și 31.

Astfel, noi, cei care am crezut, suntem urmașii promiși lui Avraam, din care provin patriarhii, și Isaac, tatăl lui Iacov, fiul promisiunii, la fel ca noi, care am fost promiși lui Avraam și care suntem numeroși ca stelele cerului și ca nisipul mării. Gen. 15:5, 22:17 și 32:12.

Dar sunt unii care spun că nimeni nu poate păzi Poruncile și că nu există niciun om drept. Cu toate acestea, înainte ca legile să fie date pe Muntele Sinai, Scripturile spun că Avraam a păzit Poruncile Domnului. Și Dumnezeu Însuși a spus că Avraam le va porunci copiilor săi să păzească calea Domnului cu dreptate și judecată, iată:

Și a zis Domnul: „Oare voi ascunde de Avraam ceea ce fac, având în vedere că Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, și în el vor fi binecuvântate toate națiunile pământului? Căci am cunoscut că el va porunci copiilor săi și casei sale după el, ca să păzească calea Domnului, ca să lucreze cu dreptate și judecată; ca Domnul să împlinească față de Avraam ceea ce a spus despre el.” Gen. 18:17-19. Și așa cum se arată în chestionar, căile Domnului și dreptatea Domnului sunt poruncile Sale. Mal. 2:8 și 9 și Ps. 119:172. Iar dreptatea lui Dumnezeu este veșnică. Ps. 119:142. Iar cel ce practică dreptatea este drept, așa cum El este drept. 1 Ioan 3:7.

Dumnezeu a dat mărturie despre Avraam lui Isaac și a zis:

„Pentru că Avraam a ascultat de cuvântul Meu și a păzit poruncile Mele, preceptele Mele, statutele Mele și legile Mele.” Gen. 26:5.

De asemenea, Scripturile spun că Zaharia și soția sa, Elisabeta, erau drepți. Și erau drepți pentru că respectau dreptatea lui Dumnezeu, păzeau poruncile Lui, iată:

În vremea lui Irod, împăratul Iudeii, trăia un preot numit Zaharia, din rândul lui Abia, a cărui soție era din fiicele lui Aaron, și numele ei era Elisabeta. Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și preceptele Domnului. Luca 1:5 și 6. De asemenea, Iosif, soțul Mariei, mama lui Isus, era drept. Matei 1:19.

Prin urmare, toți cei care practică dreptatea lui Dumnezeu, adică îi păzesc poruncile, sunt drepți așa cum este drept Dumnezeu, vezi:

Copilașilor, nimeni să nu vă înșele: cine practică dreptatea este drept, așa cum El este drept. 1 Ioan 3:7.

Cine nu crede în poruncile lui Dumnezeu, nu poate să le păzească, căci El este Legea credinței. Romani 3:27 și 31. Și ele nu sunt grele, așa cum a spus Ioan sub inspirație. 1 Ioan 5:3. Iar cel care nu le respectă nu poate rămâne în Dumnezeu. 1 Ioan 3:24. Și, prin urmare, dragostea Tatălui nu poate rămâne în el. Ioan 14:9 și 10.

Dar sunt unii care folosesc ca argument pasaje biblice care nu spun ceea ce vor ei să spună. Unul dintre ele este cel în care apostolul spune: „păziți zile, luni și ani”. Sau încă: „Nimeni să nu vă judece pentru mâncare, băutură sau sâmbete”. Deși am discutat deja despre acest lucru, vom reveni asupra lui pentru a îndepărta vălul care acoperă fața celor care se îndreptățesc prin har.

Așa cum am văzut când am citat legile care porunceau „sâmbetele solemne”, existau zile solemne, luni solemne și ani solemni. Iar acestea erau respectate de evrei chiar și pe vremea lui Pavel. Iar acești evrei doreau să-i oblige pe neamuri care aderau la „cale” să respecte aceste zile, susținând că, dacă nu le respectau, nu păzeau Legea. Și că, de asemenea, trebuiau să se circumcidă, pentru a împlini Legea lui Moise. Acest lucru l-a determinat pe Pavel să scrie epistola „către Galateni”, abordând acest subiect.

În toate cazurile, așa cum spune autorul epistolei către Evrei, Dumnezeu desființează primul legământ pentru a-l stabili pe al doilea. Primul legământ presupunea respectarea unor rânduieli sacre, care constau în oferirea de mâncăruri, alimente, băuturi și jertfe. Evrei 9. De asemenea, poruncile de genul „să nu atingeți”, „să nu mânuiți” etc., despre care spune autorul epistolei că erau rânduieli. Coloseni 2:20 și 21. Dar Hristos a înlăturat aceste lucruri, care nu desăvârșeau nimic, ștergând biletul de datorie care era împotriva noastră în rânduielile lor și l-a îndepărtat din mijlocul nostru, pironindu-l pe cruce. Col. 2:14. Astfel, întrucât erau porunci și aveau un timp în care trebuiau respectate, odată cu venirea lui Isus, Marele Preot al bunurilor viitoare, El a înlăturat primul și a stabilit al doilea; a anulat ceea ce fusese făcut la Horeb și a ratificat ceea ce fusese făcut în țara Moabului.

De aceea a spus Isaia: „Cel ce ucide un bou este ca cel ce rănește un om; cel ce sacrifică un miel, ca cel ce tăie gâtul unui câine; cel ce aduce o jertfă de mâncare, ca cel ce aduce sânge de porc; cel ce arde tămâie, ca cel ce binecuvântează un idol; aceștia își aleg propriile căi, iar sufletul lor se bucură de urâciunile lor.” Is. 66:3.

Astfel, profeții, când au primit aceste lucruri, au vrut să știe dacă ele se refereau la vremea lor, și li s-a spus că nu pentru ei, ci pentru neamuri slujeau ei. 1 Pet. 1:11 și 12.

Isaia a scris ceea ce Domnul a vorbit prin el:

Când veniți să vă înfățișați înaintea Mea, cine v-a cerut aceasta din mâinile voastre, să veniți să călcați curțile Mele? Nu mai aduceți ofrande degeaba: tămâia este pentru Mine o urâciune, precum și lunile noi, și sâmbetele, și adunarea congregațiilor; nu pot suporta nelegiuirea, nici măcar adunarea solemnă. Lunile voastre noi și sărbătorile voastre îmi dezgustă sufletul; mi-au devenit o povară; m-am săturat să le mai îndur. Isaia 1:12-14.

Totuși, observați cu atenție contextul și verificați în Leviticul 23, și veți vedea la ce se referă Domnul: adunarea congregațiilor, sărbătorile voastre (vezi Lev. 23:1, 8, 9, 17, 21, 28 și 29). Așadar, acele zile de sâmbătă erau zilele voastre de sâmbătă.

Și despre ele spune Domnul prin Osea: „Voi pune capăt tuturor bucuriilor lor, sărbătorilor lor, lunilor noi, sabatelor lor și tuturor festivităților lor”. Osea 2:11. Și mai departe Domnul spune: „Te voi lua de soție pentru totdeauna; te voi lua de soție în dreptate, în judecată, în bunătate și în milă. Și te voi lua de soție cu mine în credincioșie, și vei cunoaște pe Domnul”. vv. 19 și 20. Și Domnul avertizează prin Ieremia:

„Așa vorbește Domnul: Păziți-vă sufletele și nu cărați sarcini în ziua de Sabat, nici să nu le introduceți pe porțile Ierusalimului. Nici să nu scoateți sarcini din casele voastre în ziua de Sabat, nici să nu faceți vreo lucrare; ci sfințiți ziua de Sabat, așa cum le-am poruncit părinților voștri. Oare, dacă mă veți asculta cu sârguință, zice Domnul, fără să aduceți sarcini prin porțile acestei cetăți în ziua de Sabat, și veți sfinți ziua de sâmbătă, fără să faceți nicio lucrare în ea, atunci vor intra pe porțile acestui oraș împărați și prinți, așezați pe tronul lui David, mergând în care și călare pe cai, ei și prinții lor, oamenii din Iuda și locuitorii Ierusalimului; și acest oraș va fi locuit pentru totdeauna. Dar, dacă nu veți da ascultare, ca să sfințiți ziua de sâmbătă și să nu aduceți nicio încărcătură când veți intra pe porțile Ierusalimului în ziua de sâmbătă, atunci voi aprinde un foc la porțile sale, care va mistui palatele Ierusalimului și nu se va stinge”. Ier. 17:21 și 22, 24-25 și 27.

Sabatul, pe lângă faptul că este pomenirea creației, este și semnul dintre Dumnezeu și poporul Său, iată:

„Le-am dat și sabatele Mele, ca să fie un semn între Mine și ei, ca să știe că Eu sunt Domnul care îi sfințesc. Sfințiți zilele Mele de Sabat, și ele vor fi un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Dar și copiii s-au răzvrătit împotriva Mea și nu au umblat după legile Mele, nici n-au păzit poruncile Mele, pe care, dacă le împlinește omul, va trăi prin ele; ei au pângărit zilele mele de odihnă, de aceea am spus că-mi voi revărsa mânia asupra lor, ca să-mi împlinesc furia împotriva lor în pustiu. Dar mi-am stăpânit mâna și am făcut aceasta din dragoste pentru numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor, în fața cărora i-am scos. De asemenea, Mi-am ridicat mâna împotriva lor în pustiu, ca să-i împrăștii printre neamuri și să-i risipesc pe pământuri; pentru că nu au împlinit judecățile Mele, au respins legile Mele, au pângărit zilele Mele de odihnă, iar ochii lor se îndreptau spre idolii părinților lor”. Ezechiel 20:12, 20-24.

Când Domnul a proclamat Legea Sa în fața poporului în deșertul Sinai, El Însuși a vorbit din nori și a spus cu privire la Sabat: „Adu-ți aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfințești. Șase zile să lucrezi și să-ți faci toate treburile tale. Dar a șaptea zi este Sabatul Domnului, Dumnezeului tău; să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vitele tale, nici străinul care este înăuntrul porților tale. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua Sabatului și a sfințit-o”. Exod 20:8-11.
Să observăm detaliile: La începutul capitolului al douăzecilea se spune: „Atunci a rostit Dumnezeu toate aceste cuvinte, zicând: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău». Și începe să-Și dicteze legile direct poporului. Iar acest lucru este consemnat fără echivoc în Deuteronom, unde se spune: „În ziua în care ați stat înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, la Horeb, când Domnul mi-a zis: «Adună-Mi poporul acesta, ca să le fac să-Mi asculte cuvintele și să le învețe, ca să Mă teamă în toate zilele cât vor trăi pe pământ și să le învețe pe copiii lor; iar voi v-ați apropiat și v-ați așezat la poalele muntelui; iar muntele ardea în foc până în mijlocul cerurilor și era întuneric, nori și întunecime. Atunci Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; ați auzit glasul cuvintelor, dar, în afară de glas, n-ați văzut nicio înfățișare. Atunci El v-a făcut cunoscut legământul Său pe care vi l-a poruncit, cele zece porunci, și le-a scris pe două table de piatră”. Deuteronom 4:10-13.

De asemenea, în versetele în care sunt menționate poruncile putem observa și alte detalii importante, precum: „Dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeului tău”. Și nu numai poporul lui Israel trebuia să nu lucreze în acea zi, ci și animalul său, care îl slujea, și robul său, și străinul care locuia printre ei. Aceasta pentru că existau sclavii poporului, precum și cei care se alăturaseră poporului lui Israel, fie prin acorduri, fie prin amestec. Așa i-a vorbit Dumnezeu lui Moise și i-a poruncit să instruiască poporul: „O singură lege să aveți; străinul să fie ca și cel născut în țară”. Lev. 24:22.

El a mai spus: „Dacă însă vreun străin locuiește la voi și dorește să sărbătorească Paștele Domnului, să-și circumcidă toți bărbații; abia atunci va putea să-l sărbătorească și va fi ca un născut în țară; dar niciun necircumcis să nu mănânce din el. Să fie o singură lege atât pentru cel născut în țară, cât și pentru străinul care locuiește printre voi”. Ex. 12:49; Lev. 24:22; Num. 15:16, 29.

Este important să subliniem că, atunci când Dumnezeu a rostit legile Sale poporului, Moise nu urcase încă pe munte și, prin urmare, nu primise încă tablele de piatră pe care era scris Decalogul. Dar primul legământ fusese deja încheiat, care, prin urmare, conținea legile privind rânduielile. Și în același timp în care Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea Sa, i-a dat și rânduielile, poruncile și judecățile, vezi:

„Acestea sunt rânduielile, judecățile și legile pe care le-a dat Domnul între El și fiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin mâna lui Moise”. Lev. 26:46.

Este necesar să se știe că, deși ordonanțele au fost desființate odată cu moartea lui Isus, Cel care le-a răstignit pe cruce, statutele și judecățile stabilite de Dumnezeu și date lui Moise nu au fost desființate. De aceea a vorbit Dumnezeu prin Maleahi: „Amintiți-vă de Legea lui Moise, robul Meu, pe care i-am poruncit-o la Horeb pentru tot poporul lui Israel, și care constă în porunci și judecăți”. Maleahi 4:4 și Leviticul 12:48.

Oli Prestes
Misionar
oliprest